Despre Educația Montessori – Mona Turcitu

Educatia Montessori - Mona Turcitu

Bună, Mona,

PiciuLand.ro a pornit din dorința unei mămici implicate din Timișoara de a oferi părinților un magazin online cu jucării de calitate, pe care ea, la rândul ei i le-a oferit băiețelului ei. Ca orice părinte, la început a fost tentată să cumpere multe prostioare din magazine, lucru deloc sustenabil sau de ajutor pentru dezvoltarea celui mic.

Experiența ei de mamă și discuțiile cu mai multe persoane avizate, au dus la o concluzie destul de clară: jucăriile din PiciuLand.ro trebuie să fie în primul rând de calitate, din lemn în proporție cât mai mare pentru a fi durabile, prietenoase atât cu natura și mai ales cu cei mici, musai educative.

Dar despre ce educație putem vorbi atunci când în “publicul” nostru țintă intră părinți care au copii cu vârste între 1 lună și aproximativ 8 ani?

Ei bine, ne-am concentrat pe educația blândă prin joacă, lucru pe care îl credem și îl susținem, dezvoltarea emoțională a celor mici, încurajarea creativității și dezvoltarea cognitivă.

În acest context, venim spre tine, respectiv către Magic Education Montessori din Sibiu, pentru a vorbi mai multe despre ceea ce îi preocupă tot mai mult pe părinți: o alternativă la sistemul actual de învățământ. Avem multe întrebări, iar tu ai cu siguranță multe răspunsuri, dar să începem cu acestea:

1. De unde vine numele Montessori

Numele ii aparține Mariei Montessori, la ‘Dottoressa’ , prima femeie medic din Italia, antropolog, care a observat rezultatele incredibile obținute cu materialele educaționale gândite de ea sau îmbunătățite din inspirația altor pedagogi, inițial in viața unor copii descoperiți la primul ei loc de muncă într-un spital. 

2. Care sunt valorile care vă ghidează?

In educație, ca și în viață, ne ghidăm după valori mici, până la cele mai mari, și anume de la educarea copilului la ‘firul ierbii’, prin dedicarea și respectul față de copil la clasă, prin lucrul de zi cu zi, până la schimbarea in mai bine a unei societăți ca a noastră, încă sufocată de frici, comparații, competiții. 

3. Care sunt obiectivele voastre în ceea ce privește educația copiilor?

Obiectivele pe termen lung sunt creșterea stimei de sine a copilului, încât să își descopere individualitatea, personalitatea și, nu in ultimul rând, ‘vocea’ cu care sa isi exprime opiniile și să nu permită nedreptăți din partea altor copii sau a adulților din viața sa, fie ei bunici, rude sau profesori. 

4. Pe ce principii se clădește educația Montessori?

Baza metodei Montessori stă in urmarea intereselor copiilor (acele perioade senzitive pentru: citit, scris, numărat etc), în creșterea autonomiei și independenței copilului, în respectul față de copil și în încrederea că el poate! Poate să învețe în ritmul lui, să lucreze singur cu materialele educaționale, să se autoregleze fără intervenții din partea adulților. 

5. Cum arată ziua din viața unui copil la grădiniţa Montessori?

Având in vedere cele 8 sau 10 ore pe zi petrecute de un copil din 12-14 ore pe zi timp activ, ‘casa dei bambini’ (concept Montessori) este literalmente a doua sa casă. Unii copii chiar numesc grădinița “la serviciu”, ei lucrând concentrați cu materiale diminetile, servind prânzul împreună și socializand cu colegii, petrecând timp afară, având chiar și ‘siesta’ după prânz, redenumită ora de liniște, nu de somn. 

Până când sunt preluați de către părinți la 16:30 sau la 18:00 zilnic, deja majoritatea nevoilor copiilor așa cum sunt menționate și în piramida lui Maslow vor fi fost satisfăcute, pentru atingerea pe termen lung a celei mai bune variante a sinelui lor. 

6. Care este procesul educațional Montessori?

Este o adevărată finețe a actului educațional să atragi interesul unui copil către un material, să observi cu atenție fiecare copil în parte si sa iti notezi zilnic in caietul de observații ce zice și ce face in anumite momente ale zilei, pentru a-i putea depista perioadele senzitive și a i le hrăni exact atunci când au loc, să ii vorbești în limbajul pozitiv (totul reformulat fără ‘Nu! “), să ai răbdare și să susții emoțional un copil fără a-i menține ‘cordonul ombilical’ între el și adult… 

7. Ce fel de părinți (preocupările lor asupra copiilor) au ales acest sistem de învăţământ pentru copiii lor? Există vreun criteriu de înscriere/selecție?

Părinții echilibrați (nu cei din extrema parenting-ului dictatorial si autoritar, nici cei din extrema permisivitatii si a libertății fără limite) care cred că au o voce aceste esențe tari prinse in sticluțe mici sunt cei care doresc o metodă educațională compatibilă cu propriile valori familiale. 

Din păcate da, am fost nevoiți să avem o procedură de pre filtru (prin răspunsurile la un mini chestionar l), urmată de o vizionare în care realizăm împreună cu familia profilul copilului in vederea verificării compatibilității reciproce între familie și centrul educațional, precum si de luna de adaptare acordată unui copil (sau mai mult, după caz) in care se testează deschiderea familiei către feedback constructiv, precum și a respectării așteptărilor centrului educațional. 

8. La ce întrebări trebuie să-și răspundă un părinte alături de copilul lui înainte de a vă alege propunerea educațională?

In primul rand dacă este cu adevărat pregătit acest părinte să crească un copil echilibrat, cu limite de conduită sănătoase, cu un atașament sănătos față de părinți și educatori, apoi cu o comunicare empatică și deschisă atât cu copilul, cât și cu educatorii copilului, cu o colaborare obiectivă și un parteneriat bazat pe înțelegere și respect. 

Metoda Montessori este in esența ei o metodă de bun simț, care din păcate nu mai este norma, ci bula atipică pe care o construim in jurul copiilor cu părinți susținători ai acestui stil de viață. 

9. Ce impact are grădiniţa Montessori asupra copiilor? Dar asupra părinților?

Copiii Montessori ajung să se recunoască de la distanță, in ieșirile părinților cu ei in alte medii. Sunt acei copii care verbalizeaza “mă deranjează!” către alți copii sau adulți când ceva ii supără, acei copii care cer masa păcii cu rudele in vacanțe, acei copii care fac ordine la locul de joacă al unui restaurant pentru că așa au învățat ca se păstrează un mediu ordonat care ne liniștește sau copiii cărora nu le este frică să ceară respectul datorat de alți copii sau de adulții din viața lor atunci când zic: “nu sunt pregătit!” (să împart jucăria dr exemplu) 

Impactul asupra părinților este mai puțin vizibil și cuantificabil, dar prin feedback primit din partea educatorului Montessori despre limbajul pozitiv, despre limite și cum sa le aplice etc, sperăm că programul educațional este implicit și o școală a părinților în sine. 

10. Cum îi vezi/vedeți pe copiii care termină grădiniţa la voi ca adulți în societatea actuală?

In societatea actuală ii vedem ca mici semințe plantate în marea grădină în care coexistăm, dar in viitor ii vedem ca pe copacii speranței de schimbare a căilor bătătorite ale mentalului colectiv în mai bine, salvarea de care noi, cetățenii României în mod special (încă traumatizați de dictatură) avem nevoie pentru descoperirea și atingerea potențialului nostru cel mai înalt. 

Utilizăm cookie-uri pentru monitorizarea traficului și o experiență de navigare cât mai plăcută. Pentru a naviga pe site-ul piciuland.ro trebuie sa accepti politica de utilizare a cookie-urilor si termeni si conditiile site-ului.