Un set de presupuneri despre copii, despre cum sunt ei și cum ar trebui să fie crescuți s-au impregnat foarte bine în societate. Și fiecare generație i-a reproșat generației noi că este răsfățată și leneșă. Sintagme precum: „Nu văd nici o speranță pentru viitorul poporului nostru dacă acesta depinde de tineretul frivol de astăzi, pentru că toți tinerii sunt nesăbuiți dincolo de cuvinte. Generația mea a fost învățată mai bine.”
Părinții de astăzi sunt acuzați că sunt atât permisivi, cât și supra-protectori, că nu doresc să stabilească limite și le este frică să-și lase copiii să eșueze. În același timp, tinerii sunt descriși în mod obișnuit ca fiind îndreptățiți și narcisiști, printre alte adjective deloc măgulitoare, când de fapt aceștia sunt dispuși să schimbe lumea în bine. Dar oare toate aceste prezumții nu sunt doar niște generalizări făcute o persoană, bazate pe experiențele și credințele acestei persoane?
De asemenea, toate acestea pot fi reacții care se trag din medii „tradiționaliste”, care doresc ca cei mici să fie conformi și total sub controlul părinților. Punctul de vedere tradiționalist este că atitudinea pozitivă față de copii ar trebui să fie condiționată, mai degrabă decât bazată pe iubirea necondiționată, că nu toată lumea merită să reușească și că viața ar trebui să includă privare pentru a insufla autodisciplină. În prezent, această viziune pătrunde în discuțiile despre educație și parenting, precum și despre politică, dar nu se bazează pe știință.
De când eram mici mereu auzim expresia “ce copil răsfățat”, de obicei acest lucru făcând referire la bunici. Ce înseamnă oare a fi un copil răsfățat? Un copil căruia i se cumpără toate jucăriile dorite? Toate dulciurile? Un copil care primește de mâncare doar ce îi place? Sau toate acestea cumulate?
Educația copiilor vine la pachet cu educația părinților, mie îmi place să cred asta. Un părinte informat și dedicat mereu va știi cum să crească un copil echilibrat emoțional.
Ce înseamnă pentru mine un copil răsfățat? Din punctul multora de vedere un copil răsfățat înseamnă un copil deconectat. Un copil căruia părinții nu i-au oferit atenție și timp. Am învățat că a sta cu copilul este foarte diferit de a fi cu el. Degeaba ne petrecem timpul lângă copiii noștri dacă suntem distrași de telefon, mail-uri sau alte activități. Conectarea presupune discuții și activități 1-la-1, adică ascultarea activă și implicare.
Cel mai des se spune despre un copil răsfățat că face mofturi sau că este prea râzgâiat. Oare acele mofturi (când copilul nu vrea să meargă la culcare sau nu vrea să mănânce legume), care se sfârșesc mereu cu o criză de plâns și stări de furie, ce sunt? Tantrumuri. Și ce este tantrumul? Deconectare! Practic este acel moment când copilul și părintele nu mai vorbesc aceeași limbă.
Conectarea este piesa de bază în acest puzzle a creșterii și dezvoltării unui copil; ea se creează din momentul în care apare o nouă viață. Prima persoana cu care copilul se conectează este mama. De aceea mereu se vorbește de atașament, care presupune la rândul lui conectare. Lipsa atașamentului și a conectării în primii ani de viață ai unui copil poate cauza multe traume.
Un copil deconectat, este un copil căruia părinții nu i-au setat anumite limite și reguli. Limitele sunt absolut necesare în educația unui copil. Ele învață copilul să fie în siguranță și în echilibru. Îmi aduc aminte cum am mers cu Seba la pediatru, iar de după ușă se auzeau țipete. Au ieșit părinții împreună cu copilul, și curioasă fiind am întrebat ce avea micuțul. La care pediatra mi-a răspuns ca este un copil căruia părinții nu i-au rostit niciodată cuvântul nu și nu i-au impus limite, drept dovada el dorea să plece, dar părinții mai aveau de discutat anumite aspecte cu medicul, de aici declanșându-se toate țipetele. Limitele sunt sănătoase, ele ne învață copiii să se disciplineze, să fie responsabili, sau să își gestioneze emoțiile.
La fel cum în viața de familie sau la locul de muncă avem anumite limite, la fel acestea trebuie să existe și pentru copiii noștri. Iar pentru că cei mici învață prin exemple, arătându-le că noi respectăm o serie de limite (unele chiar comune), vor învăța și ei la rândul lor să le respecte. Lipsa acestora va crea mereu acel concept de “copil răsfățat”.
Și înainte să închei acest text, aș vrea să ridic la fileu și discuția despre eșec. Se crede că un ‘copil răsfățat’ nu cunoaște noțiunea de eșec pentru că părinții l-au protejat foarte mult (tocmai de aceea este și răsfățat). Cercetările arată că experiențele în care copiii eșuează sunt mai mult dăunătoare decât benefice. Copiii care eșuează sunt mai puțin probabil să încerce mai mult în viitor și mai mult probabil să renunțe. Ceea ce este cu adevărat important pentru progresul copiilor este să aibă mentori grijulii și obiective pe termen lung pe care le consideră intrinsec demne. Nu toate eșecurile sunt bune; de fapt, expunerea copiilor la situații extrem de competitive, unde eșecul este inevitabil pentru mulți, poate încuraja unii copii să muncească mai mult pentru a câștiga; dar adesea distruge motivația intrinsecă și lasă o urmă de „învinși” descurajați în urma lui. Deci da, protejarea copilului este o formă de apărare pentru viitorul adult, nu o formă de răsfăț.
Sfaturi pentru tine
- Este esențial să acorzi atenție dorințelor și intereselor copilului tău.
- Vorbește cu copilul tău despre propriile dileme morale, modelând astfel procesul de gândire și de luare a deciziilor în care vrei să îl vezi implicat pe cel mic în viitor.
- Stabilește reguli clare care trebuie urmate.
- Modelează-ți propriul stil de educație pentru copilul tău și nu te lăsa influențat(ă) de dogmele societății.
- Ajută-l pe cel mic să creadă în propriile puteri și să își găsească motivația pentru a face un impact pozitiv.
- Învață-l pe cel mic să gândească liber, să analizeze critic ceea ce aude și să nu ia de-a gata tot tumultul de informații din jurul lui.
- Include-ți copilul în discuțiile despre deciziile din familie și ia în considerare ceea ce crede, astfel încât acesta să simtă o notă de responsabilitate și de stimă de sine.
Pe de o parte avem încredere în copiii de astăzi că sunt cei care vor schimba lumea. Pe de altă parte, credem că sunt răsfățați și nu se pot descurca în lumea reală. Cred cu tărie că sub toate credințele negative se află un ocean de emoții în antiteză, frici, transmise din generație în generație, care nu pot fi schimbate atât de ușor. Și mai sunt sigură că acești copii care sunt astăzi mici, vor putea depăși barierele culturale și sociale impregnate în societate și își vor putea arăta sinele autentic întregii lumi.
Pe curând,
Isabela Pegulescu
